vineri, mai 20

Cum va fi vremea în zilele următoare!



agrointeligenta.ro

Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele zile ne indică o perioadă tipică de toamnă, cu umezeală în aer, temperaturi mai scăzute și izolat, cu formare de ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 15 grade, mai scăzute spre 0 grade în estul Transilvaniei, unde se va forma brumă.

  • Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea luni, 6 septembrie
  • Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea marți, 7 septembrie
  • Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea miercuri, 8 septembrie
  • Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea joi, 9 septembrie

Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea luni, 6 septembrie

Luni vremea va fi răcoroasă în toată ţara, chiar rece pentru prima decadă a lunii septembrie în regiunile estice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nordul Moldovei și 25 de grade în Banat și Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se va forma brumă, şi 13…14 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sudul, centrul țării și la munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și în Dobrogea. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.

Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea marți, 7 septembrie

Vremea va fi predominant frumoasă, dar se va menţine răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, local rece pentru prima decadă a lunii septembrie, dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai scăzute, spre 0…1 grad, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se va produce brumă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe în zona de munte și în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre. Spre dimineaţă, pe spaţii mici, cu precădere în zonele depresionare, va fi ceață.

Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea miercuri, 8 septembrie

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru prima decadă a lunii septembrie, totuşi vremea va fi relativ răcoroasă în orele dimineţii în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei local în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, mai scăzute, spre 1…2 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe, de scurtă durată în sudul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre, precum şi în sudul Banatului. Dimineaţa şi la sfârşitul nopţii, se va semnala ceață pe arii restrânse în nordul şi în centrul ţării, cu precădere pe văi şi în depresiuni.

Prognoza meteo. ANM: Cum va fi vremea joi, 9 septembrie

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale perioadei; astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 şi 25 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 2…3 grade. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile sudice, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe, trecătoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar la munte, izolat, va fi posibil să plouă. Vântul va avea intensificări în zona costieră a Dobrogei şi în bazinul vestic al Mării Negre şi izolat în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, va sufla în general moderat în Oltenia şi Muntenia şi va fi slab în restul ţării. Spre dimineaţă, vor fi condiţii de ceață în nord şi în centru, cu precădere în depresiuni.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.