vineri, mai 20

PNL încalcă grav Constituţia. Se comportă la fel ca PSD


Liderii PNL încalcă grav Constituţia blocând Parlamentul şi nelăsând să fie votată o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu în termenul prevăzut de legea fundamentală. Nu-i aşa că te-ai obişnuit să tot auzi asta din partea Opoziţiei? Dar cine mai este Opoziţia la Putere în ziua de astăzi? Uite, surpriză, acuzaţiile nu vin nici măcar din partea unui adversar liberalilor. Le spune pe toate la OFF/On The Record, chiar fostul preşedinte al PNL, fostul ministru de Justiţie al liberalilor, Valeriu Stoica, acum un redutabil avocat.

„E adevărat că manevra făcută în Parlament pentru a amâna dezbaterea moţiunii este neconstituţională. În momentul când s-a depus o moţiune de cenzură, trebuie să respecţi termenul constituţional. Aceste găselniţe cu semnăturile sunt nedemne pentru partidele politice şi creează o mare umbră, un mare semn de întrebare în legătură cu soliditatea mecanismelor constituţionale din România”, spune Valeriu Stoica, avocat şi fost preşedinte PNL.

Aşa cum ştii, moţiunea de cenzură a fost citită cu scandal şi lupte corp la corp în plenul Parlamentului. Şi ce s-a întâmplat după aceea? PNL, PSD şi UDMR n-au mai fixat data votului, folosind pretextul lui Cîţu care a contestat tot demersul la Curtea Constituţională. Cu 40 de ani de experienţă în Justiţie şi o jumătate de secol de studiu al Dreptului, Valeriu Stoica dă verdictul: pentru salvarea lui Cîţu, PNL a ajuns ca PSD.

„Da, din momentul în care s-a citit, Constituţia spune clar: în 3 zile trebuie dezbătută. A fost grav încălcată Constituţia, grav încălcată Constituţia. Mai ţineţi minte că timp de ani de zile am ţipat împotriva faptului că PSD prin diferite manevre încălca Constituţia? Păi acum ce face această structură politică din Parlament? În primul rând, PNL. Păi împreună cu USD încalcă Constituţia. Adică face exact ceea ce făcea PSD de atâta vreme”, mai spune Stoca.

Urmăreşte interviul cu Valeriu Stoica, duminică, de la ora 20.00, în emisiunea OFF/On The Record, pe Aleph News şi pe site-ul Mediafax.ro

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.