marți, mai 17

Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ prezintă festivalul Strada de C’Arte, în perioada 23-26 septembrie – Stiri pe surse


Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, prezintă, în perioada 23-26 septembrie, a X-a ediţie a festivalului Strada de C’Arte, o sărbătoare a artelor şi a ştiinţelor care oferă iubitorilor de cultură o experienţă în lumea cunoaşterii, a imaginaţiei şi a creaţiei.

Cu acest prilej, arată organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES, Biblioteca Centrală Universitară devine scena de referinţă a expresiei artistice şi a comunităţii acestui festival construit în jurul unui târg de carte organizat de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi a Editurilor din România.

„Strada de C’Arte a devenit pentru bucureşteni un festival în care literatura, pictura, filmul, teatrul, muzica şi arhitectura se împletesc armonios”, afirmă Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, iniţiatoarea şi promotoarea festivalului.

Ediţia a X-a a festivalului va găzdui: 10 lansări de carte, concerte, proiecţii de film, lecturi publice, ateliere pentru copii şi teatru de păpuşi, precum şi un inedit spectacol ecvestru şi muzical oferit de Filimon Iordache în tandem cu muzica lui Adrian Naidin, informează Agerpres.ro.

Zona statuii Regelui Carol I va fi transformată de trupa „Soul Serenade” într-o scenă a muzicii blues, iar Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale va susţine un concert extraordinar, care va crea prin armoniile muzicii bizantine o atmosferă înălţătoare. În Salonul Carol I, vizitatorii se pot delecta cu un concert deosebit de chitară acustică, „Poezii pe şase corzi”, susţinut de Silvan Stâncel.

Pe toată perioada festivalului, admiratorii lui Horaţiu Mălăele se vor putea bucura în Foaierul de Lectură de expoziţia „Feminin – Creaţie şi tentaţie”, semnată de el şi pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional al Literaturii Române. Expoziţia de benzi desenate „Eroii care au făcut istorie” va fi prezentată în zona statuii Regelui Carol I, de către Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.

Acest maraton cultural se desfăşoară cu respectarea măsurilor legale impuse de situaţia epidemiologică, mai arată organizatorii.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.