luni, mai 23

Demisia momentului în politică! Este cutremur la USR PLUS. Cine a decis să plece din funcție – Capital


Într-o postare pe pagina personală de Facebook, consilierul local ieşean al USR PLUS Iulian Huşanu anunță că a demisionat din partid, dar şi din postul de consilier.

„Având în vedere că în prezent unii colegi din USR PLUS consideră că realizarea unui PUZ sau afacerile cu instituţiile publice, chiar şi cu cele care nu au legătură cu USR-PLUS, nu pot fi realizate de către un membru de partid, vă rog să luaţi în considerare următoarea declaraţie: Subsemnatul, Iulian Huşanu, vă rog să luaţi act de demisia mea din calitatea de membru USR-PLUS. Sunt pe deplin conştient că această demisie îmi anulează şi dreptul de a mai fi consilier local”, a arătat Iulian Huşanu.

De cealaltă parte însă, conducerea USR PLUS Iaşi a transmis, printr-un comunicat de presă, că transparenţa şi corectitudinea sunt principalele valori care ghidează activitatea aleşilor locali USR PLUS şi că demisia lui Iulian Huşanu este un gest de onoare şi etică.

De menționat este faptul că anunțul demisiei vine după ce presa locală a dezvăluit faptul că firma la care este acţiionar unic a încheiat mai multe contracte cu primăria localităţii Mirceşti, condusă de un reprezentant USR PLUS.

Ce scria presa locală

Mai exact, Ziarul de Iași scria că Urvas Com, firma la care Iulian Huşanu este asociat unic, a încheiat cu Primăria Mirceşti şase achiziţii directe, în valoare totală de aproape 110.000 lei, iar acestea au avut legătură, în principal, cu centrul de vaccinare amenajat în localitate.

În ceea ce privește suma încasată de Urvas Com, aceasta plasează firma consilierului USR PLUS pe locul doi între furnizorii din acest an ai Primăriei Mirceşti, la achiziţii directe, fiind întrecută doar de o companie care a livrat şi a montat o staţie de pompare ape uzate.

Contactat de sursa citată pentru a oferi declarații în acest sens, Hușanu susținea că nu își amintește nimic în legătură cu aceste achiziții.

„Eu, personal, nu-mi amintesc, poate angajaţii mei. Ideea e că, pe unele achiziţii directe, nu vorbesc numai despre Mirceşti, se fac nişte concursuri de ofertă şi, în urma cărora, se publică (în catalogul electronic al firmei din SICAP, n.r.), conform înţelegerii, iar achizitorul accesează. Din acest motiv apare, la unele achiziţii, un timp mai scurt”, a spus Iulian Huşanu, întrebat de Ziarul de Iaşi dacă a făcut vreo înţelegere cu Primăria Mirceşti anterior achiziţiei.

În același timp, sursa citată a mai prezentat date conform cărora Urvas Com a vândut către Primăria Mirceşti top de hârtie – 308 de bucăţi la un preţ de 16,20 lei/bucata, respectiv aproape 5.000 lei.

Achiziţia ar fi fost finalizată de Primărie pe final de program de lucru (ora 16:15), în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, şi la circa 30 minute de la iniţierea procedurii. Totodată, au mai urmat încă alte patru proceduri ulterior, în perioada mai – august, iar, în principal, firma consilierului USR a vândut materiale sanitare, produse de curăţenie şi echipamente de protecţie pentru centrul de vaccinare.

Cea mai recentă achiziţie la Primăria Mirceşti a vizat dotarea centrului cu apă şi pahare de unică folosinţă pentru dozatoare şi mănuşi. În total, aproape 18.500 lei. La fel, achiziţia a fost făcută rapid, în doar 10 minute: a fost publicată pe 31 august la ora 09.56 şi a fost finalizată la ora 10.06, iar toate vânzările către Mirceşti ale Urvas Com din acest an se ridică la aproape 110.000 lei.

Totodată, potrivit sursei citate, doar în anul 2020, firma lui Iulian Huşanu a avut o cifră de afaceri de 3,9 milioane lei şi un profit net de circa 280.000 lei.

 



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.