marți, mai 17

Poveste provincială cu iz de politică internaționalistă



La rugăminţile noastre, poetesa Carmen a scris un emoţionant discurs de bun venit pentru pelerinul orășelului nostru întors de peste mări și țări și chiar l-a scris bine de tot, dând copy/paste inspirat de pe un site cu referate școlare.

Grupa de pompieri voluntari din mândrul nostru București şi-a împodobit maşinile cu ghirlande de trandafiri. Tulumbele au fost vopsite în toate culorile curcubeului, frumoase tulumbe, hai că le-ați văzut anul trecut la festivalul Mondial de Teatru la Botoșani. Angelica-de-metal, proprietăreasa de la Patul de argint, a angajat fete noi, şcolite la Paris, Londra, Milano, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Cairo, Fontas, Ascondia, Marsilia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Torina, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Berlin, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya. Și din Beirut.

Maxim, profesorul de muzică, i-a dedicat pelerinului o simfonie la care lucra de ani de zile. Domnişoara Elvira i-a brodat o pernă. Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, a inventat un nou stil pe care l-a numit balthazarswimming. Ofelia, sora şefă de la sanatoriul Carol al II-lea, a compus o scenetă despre viaţa pelerinului pe care urmau s-o joace chiar pacienții din sanatoriu. În tot acest timp, primarul Barzulis se dădea de ceasul morţii. Nu ne înghiţisem niciodată. În campania electorală îl criticasem în Tribuna Poporului cu multă asprime. Acum părea să cocheteze cu ecologiştii pe ascuns şi întreţinea relaţii strânse cu avocatul Luigi. Acesta ar fi dat şi luna de pe cer numai să vadă închis clubul nostru. Cu un an în urmă, când încă se mai număra printre membrii noştri, ne-a făcut de ruşine la concursul de vară al mâncăcioșilor. E de-a dreptul curios cum de nu ne-am dat seama de la bun început că-i un trişor şi un pezevenghi. În timpul întrecerii, avocatul Luigi a băgat în sân un ditamai claponul, chipurile l-ar fi înfulecat, ha, ha, ha. Spera astfel să obţină un punctaj maxim care să-i netezească drumul către fotoliul de preşedinte al clubului, ha, ha, ha.

Acum, aflând de pregătirile noastre, avocatul ne-a şicanat în toate felurile. A încercat să ne fure artificiile. A spart cauciucurile maşinii de stins incendii. A trimis nişte scrisori obscene poetesei Carmen încercând să imite semnătura doctorului Spiridon. L-a căutat la telefon pe Balthazar vrând să-l determine, ce măgar, să-şi amâne apropiata vizită. Ne-a furat profilul de pe Facebook și a creat niște pagini false, ca și cum ar fi fost paginile primăriei, în care ne-a porcăit cu nerușinare.

Pelerinul Balthazar trecea prin orăşelul nostru aproape în fiecare an. Hălăduia pe întregul mapamond, umbla de acolo, colo. Avea relaţii misterioase cu diverşi conducători spirituali, cu politicienii momentului, cu răzvrătiţii sfârşitului de secol. Unii îl bănuiau că practică magia neagră. Alţii, dimpotrivă, susţineau că Balthazar s-ar ocupa de magia albă.

Existau şi opinii potrivit cărora pelerinul şi-ar fi vândut sufletul diavolului sau demonului apelor şi că acum făcea pe cărăuşul între Iad şi Pământ, o grozăvie.

Oricum ar fi fost, Balthazar avea asupra noastră o influenţă covârşitoare. Ne îndeplinea dorinţele cele mai năstruşnice. Ne povestea lucruri nemaiauzite. Ne desluşea secretele mai-marilor zilei. Prin el vedeam lumea cu alţi ochi, ne pregăteam să ieșim în larg.

Mermelov făcea pe nebunul. Stăteam la Capșa pe terasă. Ne uitam după gagici.

– Și cine mă rog e Balthazar ăsta al vostru?

– Ești gelos?

– Sunt gelos, da, de o mie de ori da! striga Mermelov.

Voia să fie vedeta principală. Voia să-l urmăm necondiționat. Venise de peste ocean să ne arate calea, să caute adepți. Iar noi, nerecunoscători, alergam după Balthazar.

Cum pregătirile pentru întâmpinarea lui necesitau sume importante de bani, domnul Lubomir, directorul băncii comerciale, ne-a oferit un împrumut nesperat, ce ușurare.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.