luni, mai 23

Simona Halep, dans pe muzică machedonească. Imagini noi de la nunta anului


Simona Halep a spus DA în fața ofițerului de stare civilă. Evenimentul a avut loc într-o locaţie de lux din nordul stațiunii Mamaia, care aparține nașului celor doi.

În clubul exclusivist, peste 300 de invitaţi de seamă le-au fost alături mirilor.

Accesul la cea mai aşteptată nuntă a anului s-a făcut cu adeverinţa de vaccinare sau cu un test COVID negativ.

„Este o mândrie pentru noi Simona. Este mândrie naţională şi mândria noastră, a neamului. Pestrecerea este extraordinară. Foarte, foarte frumoasă”, a spus Tănase Halep, unchiul Simonei.

Pe ringul de dans, Simona a strălucit într-o rochie albă

De distracție s-a ocupat și formația machedonească Pindu. Iar surpriza serii a fost Loredana Groza.

„Suntem prietene şi nu e prima oară când cânt, am cântat şi de ziua ei şi cumva avem deja antecedente, dar bineînţeles că acum e ca niciodată, acum e altceva. Să fie fericită în primul rând, să fie sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte în continuare cu talentul ei şi cu felul în care ne inspiră pe toate şi să rămână în continure number 1”, a spus artista.

Invitaţii au povestit că petrecerea a fost de poveste. Muzica – pentru toate gusturile, iar meniul – unul de excepţie. Băuturile fine de la open bar, dar și preparate sofisticate precum piept de raţă, terină de foie gras, peşte, muşchi de vită, dar şi sarmale au încântat petrecăreţii.

La miezul nopţii, invitaţii au fost impresionaţi de un superb foc de artificii. Petrecerea s-a terminat la ora 2.

Invitaţii s-au întrecut în urări şi gânduri bune pentru mirii anului. Vedetele sportului românesc le-au urat Simonei şi lui Toni Iuruc „Casă de piatră” şi viaţă lungă împreună.

Ce cadou i-a cerut Simona Halep lui Ilie Năstase

„I-am adus flori şi m-a rugat să îi mai aduc o rachetă de tenis de-a mea, dar n-am avut timp să mă duc la Bucureşti să o iau, dar o să i-o dau. Sper că o să fie mai uşor decât un meci de tenis. Să fie sănătoasă, mai are mult timp de jucat, să se focuseze pe tenis, că mai are mulţi ani de jucat şi poate să mai ia multe Grand Slam-uri. Dacă mă uit la Serena are 39 şi ea doar 30, deci are şanse să mai  ia multe Grand Slam-uri serena are 39, ea are numai 30, mai are sanse să ia multe Grand Slam-uri”, a spus Ilie Năstase.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.