marți, mai 24

Satul Fundata, Cea Mai înaltă Localitate Din țară. Trasee și Locuri De Vizitat


Despre satul Fundata se spune că este localitatea cu cel mai curat aer din țară, fiind situat departe de poluare, în inima naturii. Staţia meteo aflată chiar acolo confirmă această afirmație.

Despre Satul Fundata – istorie și tradiții

Fundata este o comună în județul Brașov, formată din satele Fundata, Fundățica și Șirnea. Fundata a fost atestată documentar în 1732 este situată la 1.360 de metri altitudine, fiind localitatea aflată la cea mai mare altitudine din România.

În satul Fundata încă mai poţi admira căsuţe vechi, bătrâni muncind pământul, tineri revenind la ocupaţii vechi şi sănătoase, poteci neasfaltate şi peisaje deschise în care graniţe sunt doar crestele montane şi norii.

Satul Fundata, cea mai înaltă localitate din țară. Trasee și locuri de vizitat
Satul Fundata

Pe lângă peisajele superbe, Fundata este renumită şi pentru preparate tradiţionale, mai ales pentru brânzeturi şi pastramă. Aici, şi laptele are alt gust, pentru că poluarea este la un nivel minim. Turiştii se pot înfrupta din preparatele găsite în gospodăriile oamenilor, care nu folosesc ingrediente de la supermarket

Fundata, granița dintre Imperiul Austro-Ungar şi Ţara Românească

Dincolo de peisaje de basm, Fundata are şi o istore interesantă. În august 1916, aici a murit primul român, Gheorghe Poenaru-Bordea, în Primul Război Mondial. Fundata era aşezată chiar pe graniţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi Ţara Românească, iar oamenii ajunseseră să aibă casa într-o ţară şi grajdul în alta. De câteva ori pe zi, treceau hotarul pentru a-şi hrăni animalele. Fundata a fost prima localitate eliberată de trupele militare române. Astfel, în luptele pentru Fundata, la 14 august 1916, colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea -adjunctul comandantului Regimentului 30 Infanterie ”Muscel”- a trecut graniţa cu trupele sale şi a fost ucis. Alte câteva zeci de soldaţi au pierit în bătăliile pentru eliberarea Fundatei.

Fundata, locul în care a luat naștere schiul de fond, în România

De asemenea, la Fundata a luat naştere şi schiul fond din România. Aici, în 1930, principesa Ileana, fiica reginei Maria, a început să organizeze cursuri de schi pentru copii, iar la 23 februarie 1930, a avut loc şi prima competiţie de schi fond.

În trecut, oamenii se deplasau mai mult pe schiuri, pentru că drumurile nu erau asfaltate şi nu exista nicio altă posibilitate de transport. În anii 50, lotul naţional al României de schi fond era alcătuit exclusiv din sportivi din Fundata şi din Şirnea – satul învecinat.

Astăzi, la Fundata există singura bază privată de schi fond şi biatlon din România. A fost creată la Cheile Grădiştei de Ovidiu Gârbacea, care a fost şi el schior de performanţă. Baza a fost testată prima dată la Festivalul Olimpic al Tineretului European din februarie 2013. Baza a pus Fundata pe harta mondială a schiului fond şi a biatlonului. Aici s-a antrenat de mai multe ori echipa feminină de biatlon a Ucrainei, campioană olimpică la Soci (Rusia), din 2014.

Cum ajungi în satul Fundata

Până în Brașov sunt doar 50 de kilometri, și, daca veniți din această zonă puteți veni prin DN 73, Brașov-Râșnov-Bran-Moeciu-Fundata. Dacă plecați din București, puteți alege culoarul Rucăr-Bran, Târgoviște-Câmpulung-Rucăr-Fundata sau mai aveți varianta pe DN1A, prin Ploiești.

Obiective turistice în satul Fundata și împrejurimi

În apropiere de satul Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului – Trasee în Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chisatoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera.

Cheile Grădiștei

Fundata - obiective turistice - Cheile Grădiștei
Fundata – obiective turistice – Cheile Grădiștei

Cheile Grădiștei se află între localitățile Moieciu de Jos și Fundata, în apropiere de Culoarul Rucăr-Bran, la aproape 30 de kilometri de Brașov. Ele sunt renumite pentru peisajul spectaculos și versanții abrupți.

Zona este una în care turiștii vin pentru a se relaxa, fiind un loc extrem de frumos, în care te poți conecta cu natura. Există aici pensiuni și complexuri în care turiștii se pot caza pentru a se bucura de frumusețea locului și de o experiență în adevăratul sens al cuvântului.

Peștera Dâmbovicioarei

Situată în sudul Munților Piatra Craiului, peștera are o lungime de 555 de metri și se prezintă ca o cavitate cu formațiuni concreționare. Are lățimi de 3-4 metri și înălțimi de 3-5 metri.

Lacul fară fund

Comuna ascunde, printre pădurile verzi, un crater botezat de săteni ”Lacul Fară Fund”. Se pare că acesta face legătură cu peștera Uluce din Valea Cheii. Însă, legendele sunt cele care l-au făcut faimos! Localnicii spun povesti de demult cu animale sau oameni care s-au pierdut în apele verzi ale lacului. Totodată, aici își aveau adăpostul haiducii de altădată ce jefuiau bogații în călătoriile lor prin culoarul Rucăr-Bran.

Trasee din Fundata

Turiștii care vin în Fundata pot face drumeții montane în Bucegi, Moieciu de Sus, Cheia, Piatra Craiului sau în Leaota.

În plus, Centrul de Ecologie Montană, în parteneriat cu Primăria Comunei Fundata, a amenajat șase trasee de ecoturism. Noutatea acestor trasee constă în faptul că ele trec prin grădinile oamenilor, dintr-un sat în altul, și oferă turiștilor oportunitatea de a descoperi zona într-un mod cu totul deosebit. Acesete trasee de drumeţie nou create au fost marcate în culori diferite şi se vor regăsi pe o hartă ecoturistică care va contribui la promovarea zonei ca destinaţie turistică.

Citeşte şi:

Satul Jurilovca – obiective turistice și lucruri mai puțin știute despre satul din Delta Dunării

Satul Râmetea, unul dintre cele mai frumoase sate din România. Istoric și curiozități

Satul Biertan – istoric, legendă și obiective turistice

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans

PARTENERI – GSP.RO

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans


BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui

Playtech.ro

BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui


Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă

Observatornews.ro

Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă


Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice

HOROSCOP

Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice


O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO

Știrileprotv.ro

O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO


VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV

Telekomsport

VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV


Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă

PUBLICITATE

Igiena intimă este o prioritate – care sunt pașii pentru o îngrijire corectă

Urmărește cel mai nou VIDEO



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.