marți, mai 24

A murit Dorin Anastasiu. Cântăreţul de muzică uşoară avea 78 de ani


Printre cântecele sale celebre se numără melodii precum „Nu pleca”, împreună cu Mihaela Runceanu, şi „Într-un oraş, într-un tramvai”.

 

Dorin Anastasiu s-a născut la Craiova, pe 6 iulie 1943. Potrivit ştiriletvr.ro, a fost profesor de canto şi dicţie pentru copii şi adolescenţi care şi-au dorit  o carieră muzicală.

 

Între 1954-1957 a urmat cursurile Şcolii de coregrafie, la Bucureşti. Tot în Capitală a absolvit cursurile Liceului “Ion Neculce” şi, în 1967, ale Facultăţii de Instalaţii din cadrul Institului de Construcţii. La şcoala populară de artă a urmat atât cursurile clasei de teatru, cât şi cele de muzică uşoară.

 

În 1966, a obţinut premiul I la Festivalul naţional studenţesc, iar un an mai târziu a debutat la radio, în 1968 la TV. A urmat apoi înregistrarea a peste o sută de creaţii ale celor mai cunoscuţi compozitori români. După un premiu II la festivalul internaţional de la Soci (URSS), în 1968, cu o piesă de George Grigoriu, în 1969 a obţinut premiul I de interpretare la Mamaia, cu două piese de Alexandru Mandy, şi, ca urmare, a fost desemnat să reprezinte România la ediţia din anul următor a «Cerbului de aur».

 

A fost nelipsit mult timp pe scena festivalului de la Mamaia. 

 

Dorin Anastasiu a jucat în câteva lungmetraje şi şi-a împrumutat frecvent vocea unor personaje în filmele de desene animate. A fost redactor, profesor şi prezentator la emisiuni de succes de la TVR şi Antena 1.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.