vineri, octombrie 22

Caldara la Ateneu şi ultima seară a lui Paavo Järvi la Enescu 2021 | Alexandru Pătraşcu


într-o duminică, 19 Septembrie, la Ateneul Român
Antonio Caldara: La Concordia de’ pianeti
Magdalena Kožená (Venere), Margriet Buchberger (Diana), Christophe Dumaux (Giove), Vadim Volkov (Apollo), Sonia Prina (Marte), Anthony Gregory (Mercurio), Luca Tittoto (Saturno)
La Cetra Baroque Orchestra Basel
La Cetra Vokalensemble
Andrea Marcon – dirijor

Antonio Caldara a avut o carieră lungă de compozitor al mai multor curţi regale europene, cea mai importantă fiind cea vieneză. Un precursor al lui Salieri, dacă vreţi, fără să lase o urmă adâncă în istoria muzicii. A fost redescoperit de barochiştii secolului XXI, care au găsit că muzica lui merită popularizată. Deşi La Concordia de’ pianeti este o serenadă teatrală, nu se poate vorbi despre un libret cu o acţiune coerentă. Este vorba despre o alegorie a zeităţilor antichităţii clasice, impersonând şi planetele pe care le patronează şi care se aliniază fericit pentru a valida calităţile împărătesei Elisabeta, nimeni alta decât viitoarea mamă a Mariei Tereza. Caldara nu a inovat limbajul muzical baroc. Stilul său nu diferă foarte mult de cel al lui Monteverdi din urmă cu secol (practic, nu sunt decât recitative, arii da capo şi câteva coruri, deci nici un duet sau vreun ansamblu de voci), fiind depăşit net de un Pergolesi în termeni de melodie şi de inventivitate.

Concertul de la Ateneu a fost interesant din alte motive. În primul rând, pentru că e o etapă foarte târzie a turneului cu această operă al celor de la ansamblul La Cetra din Basel, la o distanţă de şapte ani de la publicarea unui disc comercial care a avut parte de o primire bună din partea criticii şi a publicului. Din distribuţia vocală a acelui disc a rămas doar basul Luca Tittoto, în timp ce Ruxandra Donose a cedat locul contratenorului Christophe Dumaux. Însă Andrea Marcon, binecunoscut în lumea barocului, este sufletul acestui proiect pe care l-a prezentat şi la Ateneu.

Au fost însă şi câteva momente foarte frumoase în termeni de compoziţie. Introducerea, o adevărată uvertură, alertă şi luminoasă, dă tonul întregii opere. Mi-a plăcut în mod special aria Venerei, Ad Elisa ancor d’intorno, în care vocea somptuoasă a Magdalenei Kožená a fost însoţită de un acompaniament ritmat la teorba şi violoncel, cu tentă iberică, sugerând peste timp şi de departe muzica lui Ennio Morricone. Cu toate astea, Kožená nu părea în largul ei în acest repertoriu, căci nu a avut decât rareori ocazia să etaleze registrul grav, în care excelează cu vocea de piept, iar ornamentaţia tipic barocă (numită melisma) a fost uneori la limită în a se confunda cu coloratura belcanto. Mai bine a stat la acest capitol soprana Margriet Buchberger. Cei doi contratenori au oferit un adevărat spectacol, în primul rând prin diferenţele dintre ei. Dacă Christophe Dumaux, în ciuda unei voci minuscule, a demonstrat o muzicalitate admirabilă, în schimb, Vadim Volkov a fost impresionant de-a dreptul prin volumul vocii sale, cu efecte operatice care au vibrat în sala Ateneului. Păcat însă că intonaţia sa a fost destul de des aproximativă. Şi vocea lui Tittoto a avut dimensiuni importante prin comparaţie cu colegii săi de platou, iar aria lui Saturno, Pari a quella, acompaniată de strămoşul fagotului de azi, a sunat foarte bine. Însă şi mai spectaculos a fost acompaniamentul de trompetă din Da mia tromba, aria lui Marte, în interpretarea Soniei Prima, care s-a cantonat în stilul baroc destul de bine, însă fără a reuşi să ascundă rezonanţele de comprimară din voce.

apoi, în aceeaşi zi, la Sala Palatului
Enescu: Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13
Beethoven: Concertul nr. 1 în do major pentru pian şi orchestră op. 15
Schumann: Simfonia nr. 3 în mi bemol major op. 97, Renana
Rudolf Buchbinder – pian
Orchestra Tonhalle, Zürich
Paavo Järvi – dirijor

După superba Simfonie nr. 3 a lui Mahler de ieri, al doilea concert al celor de la Tonhalle a continuat pe linia excelenţei artistice stabilite deja, la un nivel artistic intimidant, dacă e să comparăm cu stagiunile simfonice din Bucureşti.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.

 



Source link

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *