sâmbătă, mai 21

Politica dâmbovițeană – un text SF politic de Ovidiu Bufnilă



Politica dâmbovițeană? Hai sifon, domnule dragă! Dar care e contribuţia noastră la schimbarea lumii?! Care e obolul nostru? Să ne apucăm bărbăteşte să analizăm. Să vedem ce lucruri importante am avut noi de comunicat lumii întregi, să zicem și noi ceva adevărat. Aşa, stăm bine la golăneală. Dar în ce fel participăm noi la schimbarea lumii, dragă Bobolina? În ce fel se iau alţii după noi? Că dintre noi, am văzut, furăcioşi, o droaie. Păi nu suntem ridicoli, dragul meu Petra Petronius!? Şi ridicoli sunt ăia care ne dau lecţii de frică, de linişte, de ciocu’ mic! Aşa că, ăia dedaţi la spuiciune, la pâră, să se ducă repejor la poliţie, să ne dea pe guşă, să ne zică că suntem anarhişti şi stricători de linişte mormântală națională. Hai sifon, la turnători! Asta e! Jos socialismu’! Sus socialismu’! București e fruntea!

Baronii din nord, din Star Wars, aveau ei în clin și-n mânecă, ei puseseră la cale socialismul, intrigi de-ale lor, scamatorii, lucruri periculoase. Era o utopie, o strategică acvatică subliminală, o pompadură și-o mare nebuneală socialismul, jur că nu mint. Potloghin de la brutărie le știa pe toate, era bine informat, citea tot felul de cărți interzise și accesa Realitatea Virtuală prin portaluri secrete. Călătorea pe-acolo de dimineață și până seara, șparlise el un card piratat. Îi ieșeau tot felul de fire de prin urechi și căra cu el mufe și de electrozi, și lălăia mereu același ragtime, îndrăcit și aiurit. Adervistoian, comerciantul de blănuri, proaspăt întors din Kamela Kome sau din Budapesta sau din Torino, a avut o mulțime de necazuri cu Realitatea Virtuală pentru că s-a lăsat șmecherit de Potloghin, săracul de el, parcă-l văd! Dă-l încolo de socialism, mi-a strigat Potloghin. Zi-mi unde e comoara lui Bibescu, că nu mai dorm noaptea, am coșmaruri, nu e de glumit!

Potloghin, personaj de film. Gangster. Mardeiaș. Mă dădeam în vânt rău de tot după filmele cu gangsteri. Într-o seară m-am dus la cinema. Mă rodeau gândurile, nu-mi dădeau pace, tot voiam să-l găsesc pe Rudolf, frizerul fără foarfece, să văd de ce zice el tot felul de aiureli despre București. Când să intru la casa de bilete am văzut-o pe Bobolina zburând pe deasupra bulevardului, încolo spre Calea Victoriei. Mi s-a părut că îmi face semn, mi s-a părut că mă cheamă. Vâslea agale, înamorată de imensitatea albăstrie. Casierița de la casa de bilete s-a luat de mine, hai odată, începe dramoleta. Casierița, soră bună cu Elefteria, lumea e mică, mică. Elefteria, nebunatica, modista de la Mantao & comp. l-a văzut pe Rudolf, frizerul fără foarfece, dincolo de debarcader, prin piața de pește. Piața de pește era plină ochi, un ac n-aveai s-arunci.

Numai Pitoșkin lipsea de acolo, el pezevenghiul. Și domnișoara Margareta.

Negustori, precupețe, acrobați ambulanți, câte-un vardist încruntat, merlani, sturioni, barbuni și megalori, rechini și meduze în suc de malgave, melci și sirene prinse-n chihlimbar, de toate pentru toți. Tot felul de fabuloase acvatice care scăpau câte-un găinaț mititel și care parcă n-ar fi avut astâmpăr, care parcă stăteau gata, gata să prindă viață și să te abordeze direct, fără echivoc, hei tipule cât e ceasul? Unde să dai de Rudolf, frizerul fără foarfece, în toată nebuneala aia? Noaptea cutreieram străduțele din București încercând să găsesc un sens, să găsesc o noimă pentru toate acele întâmplări nebunești.

Era cald. Adia un vânt molatic. Undeva, spre vest, se zăreau scânteind artificii. Sau erau crucișătoarele imperiale care bombardau tot felul de orășele care nu-și plătiseră impozitele, ba mai mult, nici n-aveau de gând s-o facă în vreun fel. Umbli brambura, n-ai stare, vălurești, vălurești. Nu mai știu care mi-a zis asta, cum să-i ții minte pe toți? Unul. Una.

Prin București trăiau mulți, multe, sute de oameni de toate felurile de la scriitori și ingineri la strungari şi şoferi, fete cochete, activişti, revoluţionari, disidenţi, paraşute, aviatori, oameni politici de tip nou, actori, plasatoare, recidivişti, ministeriali şi chiar prezidenţiabili, studenţi şi elevi, profesori, sindicalişti, pescari, oţelari, marinari, ofiţeri de toate armele, turnători, pârâcioşi, curve masculine, bârfitori, războinici sau naivi, hoţi, mincinoşi, lăudăroşi, întunecaţi, irascibili, gagicuţe, domnişoare de pension, instrumentişti, sepepişti, oameni de afaceri sau afacerişti, vedete TV, jurnalişti de toate felurile, spioni, ofiţeri din serviciile secrete, macaragii, maşinişti şi mecanici de locomotivă, fochiști şi fermieri, preşedinţi de partide, masoni, exaltaţi, melancolici, sculptori şi arhitecţi, medici, doctori, cititori în stele, agenţi dubli, aerieni, utopişti, visători, canalişti, administratori, manageri, telefoniste, gropari şi femei de serviciu, prefecţi, consilieri de toate felurile, un extraterestru, fumători şi nefumători, întreprinzători şi comercianţi, veroşi, interlopi, valutişi, gurişti, bonjurişti şi malagambişti, regizori, muzicanţi, rokări, geniali, obişnuiţi, iniţiaţi, cheflii, băşcălioşi, zurbagii, cuminţi, sperioşi, neînfricaţi, politicieni ticăloșiți bla, bla, bla.

Curvăsăreala politică din mândrul nostru București e una dintre cele mai ciudate boli din acestă lume de când e ea lume. Unii, în istoria mândrului nostru București, se bat cu cărămida în piept, de exemplu, că ar lupta împotriva ruşilor dar pe din dos fac afaceri cu ruşii de numa, numa şi, bineîţeles, sunt pregătiţi să-i trădeze pe ruşi atunci când le va veni bine, să-i vezi, numai să-i vezi. Alţii, în istoria mândrului nostru București, îi pupă-n fund pe americani dar de fapt urăsc capitalismul dar se folosesc de el pentru că-i îmbogăţeşte vertiginos. Vor fi gata să le dea cu tifla americanilor atunci când va veni momentul prielnic. Istoria oficială a mândrul nostru București ne-a păcălit tot timpul făcându-ne să credem că am fi fost mari viteji de-a lungul vremurilor. Nici pe departe. Ne-am dat cum a bătut vântul să nu care cumva să ne ologim, să nu care cumva să ni se ducă dracului bruma de avere.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.