vineri, mai 20

Care a fost primul nume de scenă al lui Florin Salam. De ce și l-a schimbat


Români de peste tot din lume îi ascultă muzică, dar puțini dintre aceștia știu care a fost primul nume de scenă considerat potrivit pentru celebrul Florin Salam. Cum l-a chemat pentru o scurtă vreme și de ce l-a schimbat după lansarea oficială?

Ce nume de scenă a purtat prima oară Florin Salam?

Florin Salam este unul din cei mai iubiți și căutați artiști de la noi. Acesta este cunoscut despre Regele manelelor, iar statutul abia dacă-i lasă timp liber de petrecut altături de cei dragi, cel din urmă plângându-se des că nu are timp să respire din cauza numărului uriaș de evenimente.

Cu toate astea, a susținut în repetate rânduri că iubește muzica și că nu se vede făcând nimic altceva. Vedeta poate să aibă tot ceea ce poftește pentru că prezența sa la o petrecere este costisitoare. S-au vehiculat sume chiar și de 20.000 de euro în dreptul tarifului acestuia, pe lângă dedicațiile care își fac apariția pe parcursul reprezentațiilor.

”Florim Salam poate lua și 20.000 de euro pentru un program la nuntă. Depinde de dumneavoastră cum negociați cu Florin Salam. Depinde de locație, zi și de evenimentele pe care acesta le are în perioada respectivă”, arată sprezza.ro.

L-a schimbat la scurt timp după ce s-a lansat oficial

Vedeta cântă din copilărie, dar oficial succesul său s-a lăsat așteptat. Concret, acesta s-a lansat cu ajutorul lui Dan Bursuc în anul 2002, cu piesa ‘Ce gagică șmecherită’, moment în care purta numele de Florin Fermecătorul.

Mulți s-au întrebat de-a lungul timpului de la ce vine numele de Salam și de ce l-a ales tocmai pe acesta pentru numele de scenă care să-l urmărească toată viața. Există o explicație!

Artistul a considerat alături de echipa sa de atunci că numele de Florin Fermecătorul nu era tocmai potrivit, așa că s-au gândit la Florin Salam – arabescul pentru „pace”, cf. ebr. salom.

Detalii despre starea de sănătate a vedetei

Stilul de viață haotic l-a adus în cele din urmă din nou în vizorul medicilor. Artistul ia acum un tratament, iar fanii îi sunt alături și speră să se însănătoșească rapid.

„Primesc tot felul de mesaje in legătura cu tatăl meu in urma celor apărute in presa. Tatăl meu nu este internat in vreun spital, tatăl meu nu este așa cum se spune de câteva zile in presa. Tatăl meu urmează,intr-adevar, un tratament.

După atâtea nopti pierdute și un stil de viața haotic a ajuns intr-o pasa mai puțin buna! Totul trebuie sa fie ținut sub control pentru a putea sa onoreze viitoarele evenimente la care este angajat.

Va Mulțumesc tuturor care v-ați făcut timp sa întrebați despre sănătatea tatălui meu. Pe aceasta cale am vrut sa va anunț ca totul merge spre bine! Ne vedem curând pe scena”
Dani Stoian, fiul manelistului (Sursa: facebook.com)





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.