marți, mai 24

Ce urmează după Stația Spațială Internațională? NASA a răspuns în fața Congresului SUA


Membrii Congresului Statelor Unite ale Americii au cerut detalii despre planurile NASA în privința zborului spațial orbital după Stația Spațială Internațională (ISS).

Întrebări despre cât de mult timp mai poate rezista Stația Spațială Internațională, veche deja de peste 20 de ani, și cum pot parteneriatele internaționale să contribuie la activitatea în orbita joasă a Pământului au fost puse în timpul unei ședințe care a durat două ore. Aceasta a avut loc la data de 21 septembrie.

Partenerii Stației Spațiale Internaționale sunt momentan hotărâți ca laboratorul de pe orbita planetei noastre să continue să funcționeze până în 2024. NASA a argumentat în trecut că stația poate fi ocupată în siguranță până cel puțin în anul 2028, iar Bill Nelson, administratorul agenției spațiale americane, a confirmat continuarea operațiunilor pe ISS până în 2030.

Forțarea Stației Spațiale Internaționale cu mult peste durata sa de viață ar putea duce la un dezastru

Însă, unii se tem că forțarea laboratorului cu mult peste durata sa de viață ar putea duce la un dezastru, în special având în vedere seria de incidente din ultima vreme. Pe de altă parte, alții se tem că NASA va rămâne pe Pământ dacă tot va continua să se bazeze pe stații orbitale comerciale, un scenariu sumbru la doar un an după ce NASA a recăpătat acces direct la ISS în 2020 prin intermediul navei comerciale Dragon ale SpaceX, după aproape un deceniu de călătorii la bordul rachetelor Soyuz din Rusia.

„Într-adevăr, ne-am confruntat cu lipsuri în sistemul nostru de transport atunci când am scos din uz naveta spațială (Space Shuttle). Nu dorim să repetăm asta în cazul prezenței umane a SUA în orbita joasă a Pământului”, a spus Robyn Gatens, director NASA al Stației Spațiale Internaționale, în fața Congresului.

„Tocmai de aceea NASA este devotată unei tranziții disciplinate de la operațiunile ISS în orbita joasă la destinațiile comerciale oferite de SUA în orbita joasă”, a adăugat Gatens.

Un acces sigur la orbita joasă a Pământului este crucial pentru operațiunile NASA

NASA susține de foarte mult timp că un acces sigur la orbita joasă a Pământului este crucial pentru operațiunile agenției, indiferent de cât de mult poate rezista ISS. Orbita reprezintă un mediu cu riscuri minore în care agenția poate testa tehnologii și proceduri pentru misiuni cu echipaj spre destinații mai îndepărtate și în care poate evalua riscurile asupra sănătății astronauților.

Însă, stația spațială vine la pachet cu un cost imens, ajungând la 3 sau 4 miliarde de dolari în fiecare an. Dacă NASA ar putea stabili avanposturi comerciale pe orbită și apoi să plătească pentru a desfășura cercetători acolo, agenția ar putea economisi peste 1 miliard de dolari pe an, a precizat Gatens.

Membrii Congresului au ascultat mărturii și de la astronauți NASA, foști și actuali, precum Kate Rubins și William Shepherd.

Ce urmează să se întâmple în orbita joasă a Pământului?

Ce anume urmează să se întâmple în orbita joasă a Pământului este dificil de prezis din cauza politicilor internaționale. NASA și omologul său rus au coordonat parteneriatul din spatele Stației Spațiale Internaționale, însă relația dintre cele două agenții a fost profund afectată în ultimii ani. Recent, Rusia a discutat despre construirea unei stații spațiale proprii pe orbită, existând posibilitatea colaborării cu China, scrie Live Science.

Relația afectată dintre cele două agenții a fost cât se poate de vizibilă după ce noul modul științific al Rusiei a cauzat răsturnarea și rotirea stației spațiale la peste 540 de grade după ce propulsoarele s-au declanșat într-un mod necorespunzător la sfârșitul lunii iulie, astfel punând și mai multă presiune pe structura învechită.

Fostul astronaut William Shepherd a spus că urmările incidentului au arătat cât de slăbit a ajuns parteneriatul internațional, având în vedere că NASA încă nu a primit detalii despre momentul în care rușii au observat problemele, încercările pentru a le combate și alte aspecte ale evenimentului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un studiu dezvăluie că apa de pe Stația Spațială Internațională ascunde o abundență de bacterii

Incident pe Stația Spațială Internațională. Unul dintre astronauți a suferit o „problemă medicală”

NASA neagă zvonurile că o astronaută a găurit cu intenție Stația Spațială Internațională

Rusia a trimis un nou modul științific către Stația Spațială Internațională. Lansarea ar fi trebuit să aibă loc în 2007





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.