duminică, noiembrie 28

Agenda LiterNet / Bogdan Burileanu: Teatru, muzică, pantomimă, acrobaţie: Concert pentru doi clovni


Un film în avanpremieră şi o reprezentaţie de circ în teatru (sau teatru în circ) au spart tiparele zilnice ale programului de până acum al Festivalului International de Teatru şi Arte Performative Dialog, Brăila, 2021. Variaţie binevenită, luând în serios deschiderea reală spre diversitatea genurilor de spectacol, într-un amestec interesant prin originalitatea propunerii scenice şi captivant pentru nevoia de joc pe care spectatorul o poartă permanent cu el. Astfel, conceptul de „arte performative” a oferit o mostră cu totul specială de curaj, originalitate şi – de ce să n-o recunoaştem? – de ALTCEVA. La fel de profesionist dar, în plus, cu o doză consistentă de inedit sclipitor, pe alocuri uimitor.

Compania Les Rois Vagabonds (de baştină din Franţa, dar cu un palmares de călătorii prin toate colţurile lumii) a fost descoperită de către organizatori în cadrul marelui Festival internaţional de teatru de la Avignon, unde au făcut furori, într-o companie de mare prestigiu artistic. Văzut, plăcut, invitat. Cei doi interpreţi – Julia Moa Caprez şi Igor Sellem – provin din lumea circului. Da, circul pe cale de dispariţie în formele sale arhaice, tradiţionale, fără animale şi dresuri, fără corturi şi bilete la galerie, fără bucuria copiilor şi încântarea parcă etern mirată a adulţilor. Circul plâns de Federico Fellini, în amintirea Gelsominei, sau a clovnului Schnier – personajul lui Heinrich Boll, plin de opinii şi de lovituri îndurate cu înţeleaptă resemnare şi înverşunată decenţă. Circul pentru care transportul din loc în loc devenise prea scump, cu artişti îmbătrâniţi, acriţi, neputincioşi şi izolaţi, cu acrobaţi tot mai inutili în contextual noilor gusturi „hard„, cu acea tristeţe care nu se mai vinde azi, căci nu distrează… deci nu produce.

Doar că virtuoşii, împătimiţii acestei arte nu s-au dat bătuţi. Au căutat, au încercat, s-au reinventat într-un limbaj eclectic; căci ghiveciul genurilor e la loc de cinste în biblia sfântului postmodernism. Cei doi regi vagabonzi cutreieră lumea şi distrează, încântă, uimesc… risipesc către oameni bucuria giumbuşlucurilor aparent ieftine, dar mereu şi din greu repetate. Într-o lume tot mai supusă globalizării, acest gen de spectacol are, între alte merite, acela de a renunţa la limbajul vorbit. Totul este exprimat creativ, cu o subtilitate bine temperată, până la limita înţelegerii populare. Gesturile mărunte sau acrobaţiile pe metru pătrat, la cealaltă limită (a uimitorului) curg unele din altele, într-un ritm palpitant şi imprevizibil, adesea ameţitor. Gagurile par nişte nătângeli comice, până ce ajungi să le cuprinzi semnificaţiile bogate. Pantomima – artă grea, punând la încercare plasticitatea corpului, expresivitatea gesturilor şi a fizionomie faciale dar, mai ales, coerenţa ideatică – este nu doar mişcare, ea înseamnă mult umor ce musteşte, picătură cu picătură, din panoplia de idei ce compun mesajul. Căci, în pofida impresiei superficiale, fiecare gest este gândit şi corelat cu ansamblul discursului imaginat şi comunicat de către protagonişti. Caprez şi Selem vin în scenă înarmaţi cu o vioară şi o tubă. Concertul ciudat pus la cale, pe bucăţi bine cunoscute (de la Boleroul lui Ravel la Lacul lebedelor) evidenţiază talentul muzical dus până la virtuozitate interpretativă. Dar relaţia de falsă ostilitate dintre ei (gen Fred şi Barney ori Stan şi Bran) creează tensiune comică, amuză şi încântă. Acrobaţiile îndelung repetate, dar mereu riscante, „la fir de păr” distrează, uimesc, te ţin cu sufletul la gură. Peste toate năbădăile ce stârnesc râsul publicului, prietenia rămâne impregnată în fiecare gest, privire, ba chiar şi în îmbrâncelile infantile, pogorâte din desenele animate sau, adesea, din filmele mute. Şi mai este ceva: o reală şi sesizabilă prospeţime, căldură, duioşie şi lirism, generate parcă de „fuziunea nucleară” a sufletelor şi talentului celor doi atrag ropote de aplauze, într-o revărsare de încântare, amuzament şi admiraţie. Ce mai… o minunăţie! Miliers remerciements, vos majestees vagabonds!

Despre filmul care a încheiat seara (Căutătorul de vânt, scenariul şi regia Mihai Sofronea) pot spune doar că ar fi vrut să răspundă nevoii publicului de melodramă cu orice preţ. Doar că preţul ăsta… Un lucru e cert, totuşi: dacă prin absurd ar fi fost făcut, exact aşa cum e acum, în urmă cu 30-35 de ani, ar fi trecut fără probleme, fără o singură fotogramă criticată, de toate instanţele cenzurii de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste..



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *