duminică, noiembrie 28

Circuitul strategic care ocoleşte România. Suntem scoşi şi din proiectul acesta | Cristian Unteanu


cu Rusia un acord pe 15 ani care îi acoperă aproximativ jumătate din necesităţile sale de consum intern.

TurkStream este o conductă care are o capacitate anuală de transport de 31,5 miliarde metri cubi de gaze, iar această nouă extensie a fost construită de operatorul ungar FGSZ Ltd şi la completarea traseelor pe teritoriul naţional au contribuit cu staţiile de compesare operatorul Bulgartransgaz EAD şi GASTRANS d.o.o. NoviSad. 

 

Inaugurată în 2020, conducta de 930 Km pleacă din Anapa şi ajunge în Turcia, la Kiyikoy şi una dintre cele două linii paralele ale sale aduce gaze destinate consumului intern din Turcia, iar cealaltă merge înspre ţările din sud-estul european.   

 

 

 

 

Dimensiunea economică a evenimentului de ieri este absolut limpede şi imposibil de trecut cu vederea. Dar, din punctul meu de vedere, dimensiunea politică şi consecinţele care pot să apară în ceea ce este acum redesenarea hărţii de putere şi influenţă în regiunea noastră sunt considerabile şi, într-un anume fel, inevitabile pe măsură ce criza se adânceşte şi singurul criteriu funcţional nu mai este cel ideologic, ci cel al asigurării supravieţuirii imediate. Fireşte, nu e cazul nostru. 

 

Dar în cazul celorlalţi, chiar despre asta este vorba deoarece criza care deja a început să se instaleze solid în zona noastră de interese şi vecinătate imediată arată că, din nefericire, scenariile pe termen lung şi foarte lung bazate pe gargară politică sunt înlocuite, prin forţa lucrurilor, de nevoia de a lua nişte decizii câteodată surprinzătoare dar, în aceeaşi măsură, foarte necesare pentru că, în ţările respective, politicienii se simt acum obligaţi de a da nişte asiguări opiniei publice. Spre exemplu cât va costa energia, dacă există garanţia rezervelor de carburanţi şi gaze naturale pentru a acoperi integral şi fără sincope perioadle de vârf de consum.  

 

Pe de altă parte, acest proiect care a devenit funcţional începând de ieri finalizează încă o etapă vitală în ce înseamnă izolarea efectivă Ucrainei prin eliminarea completă a tranzitului de gaze prin vechea reţea de conducte care asigura o sursă extrem de comodă de venituri considerabile pentru guvernanţii de la Kiev. De aici şi reacţia dură a ministerului ucrainean de externe la acordul ungaro-rus care, se spune într-o declaraţie oficială, „loveşte în interesele naţionale ale Ucrainei”, fiind „o decizie motivată politic şi nu economic şi luată în scopul de a face plăcere Kremlinului„. În plus, Kievul cere SUA şi Germaniei să adopte sancţiuni la adresa Rusiei. Comisia Europeană, a promis că „va studia implicaţiile contractului respectiv„. 

 

Peter Szijarto, ministrul de externe al Ungariei a explicat însă că poziţia guvernului său este foarte clară:  

 

„- aprovizionarea cu energie este una dintre cele mai importante obligaţii ale guvernului şi constituie o problemă de suveranitate naţionalâ 

 

– dacă nu dispune de aceste resurse, ţara devine vulnerabilă şi teren de joc pentru alte interese 

 

– pentru Ungaria, aprovizionarea cu gaze naturale nu constituie o problemă de natură ideologică sau politică 

 

– declaraţii politice şi idealismele nu pot încălzi locuinţele sau aproziviona industria”. 

 

Un joc de raţionamente şi declaraţii care evoluează pe măsură ce, de la o zi la alta, criza energetică se adâncete în Europa şi, într-adevăr, declaraţiile politice nu mai sunt absolut deloc suficiente când, în viaţa de fiecare zi, facturile cresc ameţitor, odată cu preţul produselor alimentare. În acest context, poate interesant şi pentru noi care avem încă amintirea unei Românii odinioară producător important de cărbune şi care a închis ce mai mare dintre mine, inclusiv cele de suprafaţă, acum, în mijloc de criză, apar semnale că Uniunea Europeană ar putea apela din nou la cărbune pentru alimentarea în urgenţă a centralelor energetice.  Aveţi aici relatarea colegilor ucrainieni care povestesc cum producătorii europeni de energie elctrică ar putea să ceară mai mult cărbune din Rusia chiar dacă preţul acestuia a ajuns la un nivel record în ultimii 13 ani conform datelor oferite de Bloomberg. 

 

Peste trei săptămâni, în cadrul Consiliului European de toamnă, liderii europeni se vor întâlni să discute problemele energetice cu care se confruntă Europa. Devine însă foarte clar, acum pentru toată lumea, că, în lipsa unei politice energetice coerente, multe dintre Statele Membre au jucat în mare linişte, în termenii independenţei prevăzută în Tratate, propriile lor înţelegeri şi contracte prin care-şi asigură independenţa energetică şi, evident, securitatea naţională. În plus, trebuie să repet acest lucru esenţial, în termenii Tratatelor, Statele Membre sunt singurele responsabile de politicile lor energetice, ceea ce a făcut deja să asistăm pe de o parte la semnarea unor contracte de genul celora despre care am vorbit, fie la unele intervenţii decis pe pieţele naţionale. 

 

Ce va mai fi, vom vedea, cam aşa cum ne dorim să vedem că România va beneficia de acel ajutor american promis de reprezentanţii Administraţiei Biden, viitorul sprijin „solid” care să ne scape de influenţa rusească. Între timp însă, perspectivele independenţei energetice ale sud-estului european se desenează în contextul în care, că ne place sau nu, se constuieşte un nou echilibru (sau dezechilibru, depinde din ce parte ideologică analizezi problema). E de urmărit cu mare atenţie care vor fi şi costurile politice aferente. Pentru absolut toată lumea. 

 

Cert este că acest nou circuit strategic, acum funcţional, ocoleşte România. Să fie de bine, să fie de rău? 

 

Perspectiva imediată fiind aproximativ asta: Depinde de sensul în care se învârte roata. 

 

 

 

 

  

 

 



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *