sâmbătă, noiembrie 27

Prognoza meteo pentru luna octombrie. Temperaturile ar putea ajunge la 38 de grade Celsius


În luna octombrie vor fi zile însorite, chiar dacă temperaturile medii lunare vor fi mia scăzute decât cele din septembrie cu 5 – 7 grade Celsius, iar nopţile vor deveni mai reci. Totuşi, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” ce depăşesc 35 – 38 de grade Celsius chiar şi în luna aceasta, susţin meteorologii.

„Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5-7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie”, precizează specialiştii ANM.

Prognoza meteo pentru luna octombrie:

În intervalul 4 octombrie – 1 noiembrie 2021 valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, uşor mai coborâte în zonele estice, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi, în general, apropiate de cele normale, cu un uşor deficit în sud-vestul ţării sau excedent în jumătatea nord-vestică a ţării.

Săptămâna 4 – 11 octombrie

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte în extremitatea de est a ţării, iar regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nord-vestică a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. În rest va fi în general apropiat de regimul normal pentru acest interval.

Săptămâna 11 – 18 octombrie

Meteorologii estimează o temperatură medie a aerului la valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României şi cantităţi de precipitaţii, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 18 – 25 octombrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui uşor deficit local în sud-vestul ţării.

În ultima săptămână de prognoză, 25 octombrie – 1 noiembrie 2021, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile României, arată ANM.









Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *