duminică, noiembrie 28

Adele va lansa pe 15 octombrie o nouă piesă, după şase ani. Artista a publicat un fragment din videoclip – VIDEO – Muzica


Cântăreaţa britanică Adele a publicat marţi un fragment din videoclipul unei noi melodii, intitulată „Easy On Me”, prima după albumul „25” lansat în 2015 şi premiat cu trofeul Grammy.

Celebră pentru baladele sale ajunse în fruntea topurilor, cum ar fi „Hello” şi „Someone Like You”, Adele a publicat marţi videoclipul alb-negru pe conturile ei de Twitter şi Instagram, cu menţiunea „Easy On Me – 15 octombrie”, relatează Agerpres.

În videoclip, cântăreaţa aflată într-o maşină introduce o casetă audio în casetofon, verifică oglinda retrovizoare, dă volumul mai tare şi apoi se îndepărtează la volanul autovehiculului încărcat cu bunuri personale. Pe fundal se aude muzică de pian, în timp ce pagini de partituri muzicale plutesc în urma maşinii.

Adele a lansat „25” în noiembrie 2015. Discul a ajuns în fruntea topurilor din întreaga lume şi a fost premiat cu mult râvnita distincţie „Albumul anului” la Premiile Grammy.

În cursul ultimelor zile, fanii ei au speculat în mediul online că artista în vârstă de 33 de ani urmează să lanseze muzică nouă după ce cifra „30” a fost proiectată în mod misterios pe clădiri din întreaga lume, relatează Reuters.

Adele a făcut referire la vârsta ei în titlul celor trei albume precedente, „19”, „21” şi „25”.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *