sâmbătă, noiembrie 27

Squid Game. De Ce A Devenit Atât De Popular Un Serial Sud-coreean


În „Squid Game”, 456 de persoane îndatorate și disperate, din comunitățile marginalizate din Coreea de Sud, sunt ademenite într-un joc de supraviețuire unde au șansa să obțină 38 de milioane de dolari. Trebuie în schimb să câștige șase jocuri de copii. Pare simplu, dar cine pierde este executat cu sânge rece.

Nu știu cine le este călăul, căci are chipul acoperit. De fapt, toți au chipul acoperit, mai puțin jucătorii care sunt identificați după numerele de pe tricouri. Prima rundă se dovedește a fi un măcel. Dar jucătorii, inițial șocați, ajung să treacă peste. Totul pentru bani, pentru o sumă uriașă de bani care este pusă într-o pușculiță transparentă imensă aflată deasupra capului lor.

Banii îi fac pe acești oameni plini de datorii să uite de empatie, de principii, să se saboteze și să ucidă. Acțiunea serialului se învârte în jurul lui Seong Gi-hun, un bărbat de peste 40 de ani, dependent de jocuri de noroc, care nu are bani să-i cumpere fiicei sale un cadou potrivit pentru aniversare și nici să plătească pentru îngrijirile medicale ale mamei lui.

Deși sângeros, serialul a prins în întreaga lume și poate deveni cel mai popular show de pe Netflix, după cum a declarat recent Ted Sarandos, co-director executiv al Netflix. În România, serialul sud-coreean apare pe primul loc în „Top 10”.

Netflix nu precizează, totuși, ce indicatori sunt luați în calcul pentru a câștiga acest titlu de „cel mai popular show”.

Squid Game. De ce a devenit atât de popular un serial sud-coreean
Serialul Squid Game apare pe primul loc în Top 10 România

De ce a devenit celebru un serial cu scene atât de grafice

La fel ca și premiatul film sud-coreean Parasite, Squid Game își îndreaptă atenția către problemele cu care se confruntă oamenii săraci, disperați să facă rost de bani.

Koo Yong-hyun, în vârstă de 35 de ani, care lucrează într-un birou din Seul și a văzut „Squid Game” într-o noapte, spune că empatizează cu personajele din serial și cu lupta lor pentru supraviețuire în societatea profund inegală din Coreea de Sud.

La rândul lui, domnul Koo, care a solicitat șomajul după ce și-a pierdut locul de muncă stabil, spune că în țara lui este „aproape imposibil să trăiești confortabil din salariul unui angajat obișnuit”.

Pe de o parte, serialul a stârnit o curiozitate generală pentru jocurile sud-coreene pentru copii care stau la baza competițiilor mortale. Rețetele de dalgona, dulciurile coreene care se află în centrul unei confruntări extrem de tensionate, au devenit virale în mediul online.

Squid Game. De ce a devenit atât de popular un serial sud-coreean
„Niciodată nu voi mai vedea aceste jocuri în același fel”, scrie un internaut făcând referire la jocurile din serial

De de altă parte, pe lângă jocurile sud-coreene, problemele oamenilor din serial sunt situații cu care empatizează oameni din toate colțuri ale lumii.

Altfel spus, serialul a trezit un sentiment de familiaritate și în rândul americanilor, al locuitorilor din vestul Europei sau al celor din alte state bogate, în care prosperitatea este din ce în ce mai greu de atins de oamenii de rând, iar prăpastia dintre bogați și săraci se tot adâncește, notează The New York Times.

„Poveștile și problemele personajelor sunt extrem de personalizate, dar reflectă și problemele și realitățile societății coreene”, a explicat Hwang Dong-hyuk, creatorul seriei, pentru sursa citată.

El a gândit povestea pentru un film și a scris scenariul în 2008, când multe dintre aceste tendințe începuseră să devină evidente. A revizuit apoi scenariul pentru a reflecta și alte îngrijorări ale oamenilor, inclusiv pe cele legate de impactul pandemiei de coronavirus.

„Sud-coreenii aveau un spirit comunitar”, spune Yun Suk-jin, profesor de literatură modernă la Universitatea Națională Chungnam.

Dar, spune el, după criza financiară din Asia de la sfârșitul anilor 1990, fiecare a început să lupte pentru el însuși.

De atunci, datoriile familiilor sud-coreene au crescut. La fel și prețurile locuințelor, care au devenit între timp un subiect pe agenda politică a țării. Prețurile din Seul au urcat cu peste 50% în timpul mandatului președintelui Moon Jae-in.

Iar problema locuințelor este întâlnită și în alte locuri din lume, precum San Francisco, un oraș dezvoltat, dar unde chiriile sunt uriașe pentru oamenii de rând, care au ales să se mute în orașele de lângă și să facă naveta.

Practic, „Squid Game” dezvăluie ironia dintre presiunea socială de a reuși în Coreea de Sud și dificultatea de a face acest lucru, constată Shin Yeeun, o tânără care a absolvit facultatea în ianuarie 2020, chiar înainte de izbucnirea pandemiei, și care, la 27 de ani, și-a căutat mai mult de un an un loc de muncă cu normă întreagă. O altă temă cu care mulți oameni pot empatiza.

În același timp, Coreea de Sud se confruntă cu o scădere accentuată a natalității, care este generată în mare parte de faptul că tinerii cred că a crește un copil implică niște cheltuieli prea mari.

„În Coreea de Sud, toți părinții vor să-și trimită copiii la cele mai bune școli. Ca să faci asta, trebuie să trăiești în cele mai bune cartiere”, ceea ce înseamnă să economisești suficienți bani ca să cumperi o casă, un obiectiv atât de nerealist „încât nici măcar nu m-am deranjat să calculez cât timp ar dura”, spune tânăra.

Tinerii sud-coreeni care nu văd nicio șansă de a avansa în societate au rezonat cu personajele, iar mulți caută modalități de a se îmbogăți rapid, cum ar fi criptomonedele și jocul la loterie.

La fel ca premiile din serial, criptomonedele oferă „oamenilor șansa de a-și schimba viața într-o secundă. Mă întreb câți oameni ar participa dacă Squid Game ar avea loc în viața reală”, a mai spus Koo, sud-coreeanul care lucrează într-un birou din Seul.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

Un bebeluș și cinci tineri nevaccinați, între morții de COVID anunțați astăzi. Doi nu aveau comorbidități

Amenajat de un ONG, un centru de tineri din Prahova e luat de consilierii locali PSD și PMP ca să facă ședințe, cununii și folclor

Intenția de vot în plină criză politică: PSD are peste 35%, iar AUR și-a dublat scorul electoral. PNL și USR, în scădere

EXCLUSIV Ion Țiriac, propunerea DECENIULUI pentru Iohannis: „Mâine dimineață dau 30 de milioane de euro!”

PARTENERI – GSP.RO

EXCLUSIV Ion Țiriac, propunerea DECENIULUI pentru Iohannis: „Mâine dimineață dau 30 de milioane de euro!”


Diana Șoșoacă, reacție HALUCINANTĂ despre liderul protestelor care s-a infectat cu covid. Ireal ce a spus senatoarea

Playtech.ro

Diana Șoșoacă, reacție HALUCINANTĂ despre liderul protestelor care s-a infectat cu covid. Ireal ce a spus senatoarea


EXCLUSIV | Interviu cu pacientul COVID care a trecut în câteva zile de la "Nu purtaţi mască!" la "Vaccinaţi-vă, dragii mei!"

Observatornews.ro

EXCLUSIV | Interviu cu pacientul COVID care a trecut în câteva zile de la „Nu purtaţi mască!” la „Vaccinaţi-vă, dragii mei!”


Horoscop 7 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să dea dovadă de flexibilitate și să respecte limitele bunului simț

HOROSCOP

Horoscop 7 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să dea dovadă de flexibilitate și să respecte limitele bunului simț


„Căsătoriți pe nevăzute”. Miresei i s-a făcut rău după ceremonie: „Sunt debusolată”

Știrileprotv.ro

„Căsătoriți pe nevăzute”. Miresei i s-a făcut rău după ceremonie: „Sunt debusolată”


ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”

Telekomsport

ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”


Tratează imperfecțiunile pielii cu UFO2! Rezultate în 2 MINUTE!

PUBLICITATE

Tratează imperfecțiunile pielii cu UFO2! Rezultate în 2 MINUTE!

Urmărește cel mai nou VIDEO



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *