duminică, noiembrie 28

Un actor român internat cu covid-19 a murit. Era cunoscut pentru filmul „Poliţist, adjectiv“


Doliu în lumea teatrului românesc. În urmă cu câteva ore s-a stins din viață Ionuț Stoica, un actor gorjean extrem de iubit și apreciat de public, dar și de colegii săi. Cu profund regret, reprezentanții Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” au anunțat trecerea în neființă a colegului lor, răpus de infecția cu Covid-19.

Actorul a pierdut lupta pentru viață într-un spital

Potrivit ultimelor informații, Ionuț Stoica, în vârstă de 66 de ani, suferea de mai multe afecțiuni medicale care s-au agravat odată cu contactarea noului coronavirus. Acesta se afla de câteva zile la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, acolo unde medicii au confirmat decesul.

Din păcate, în urmă cu trei ani, actorul și-a pierdut fiul care locuia în Anglia, după ce a murit subit, fără probleme mediale cunoscute. Durerea pierderii a fost imensă, iar Ionuț Stoica nu a reușit să depășească niciodată momentul, eveniment care i-ar fi inflențat starea de sănătate.

Vestea morții actorului gorjean a fost transmisă de către colegii de laTeatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, acolo unde acesta își ținea reprezentațiile.

„Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, actorul Ionuț Stoica.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, a fost mesajul care a îndurerat întreaga comunitate a actorilor și a telespectatorilor.

Filmul „Polițist adjectiv”, câștigător al mai multor festivaluri internaționale

Ionuţ Stoica a devenit cunoscut prin rolul de excepție al poliţistului pe care l-a interpretat în filmul „Poliţist adjectiv“, o dramă care înfățișa povestea lui Cristi, un poliţist dintr-un oraş de provincie, care investiga cazul unui licean, acuzat pentru trafic de droguri.

Datorită reușitelor cinematografice ale actorului Ionuț Stoica și ale colegilor săi, filmul “Polițist adjectiv” a fost desemnat cel mai bun film, regie şi scenariu la Galele Gopo din anul 2010. Fiind distins, de asemenea, în anul 2009, la Festivalul de la Cannes cu Premiul FIPRESCI şi cu Premiul Juriului, pentru secţiunea „Un Certain Regard“.

Filmul “Polițist adjectiv”, în regia lui Corneliu Porumboiu s-a bucurat totodată de Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de la Cluj-Napoca, 2009.

Ionuț Stoica s-a născut pe 22 iulie 1955, la Becheni, Roșia de Amaradia, Gorj. În 1993 s-a angajat la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu’’, iar în anul 2006 a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității ,,Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *