sâmbătă, noiembrie 27

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi mai scăzute decât cele normale în perioada 11 octombrie – 8 noiembrie


Spitalele din țară sunt verificate zilnic de mai multe ori de echipaje ale ISU, pentru a preîntâmpina posibile situații de risc, potrivit unor informații prezentate de știrile TVR1, sâmbătă. 

Acest lucru se întâmplă și în județul Alba, unde mai mulți cititori ai Alba24.ro au semnalat prezența pompierilor, la intervale regulate, în incinta unor unități sanitare din județ și au transmis fotografii pe adresa ziarului.

Contactat telefonic inspectorul șef al ISU Alba, locotenent colonel Ovidiu Costea, a confirmat sâmbătă informația și a adus o serie de precizări suplimentare.

Acesta a spus că toate spitalele în care funcționează secții de COVID sau ATI sunt verificate constant, iar acolo unde nu există structuri operative ale ISU, au fost implicate serviciile de voluntari.

”Într-adevăr, încă de vineri după amiază, pompieri și paramedici din cadrul tuturor structurilor operative ale inspectoratului de la subunitățile din Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Blaj și Câmpeni desfășoară la anumite intervale de timp acțiuni de verificare și recunoaștere la unitățile sanitare unde funcționează secții COVID/ATI COVID sau ATI.

Scopul acestor acțiuni este acela de a preîntâmpina anumite situații de risc generate de exploatarea instalațiilor electrice necorespunzătoare sau cu improvizații, reducerea concentrației de oxigen în saloanele sau încăperile unde sunt aparate care funcționează cu oxigen pentru tratarea pacienților, verificarea mijloacelor de primă intervenție și a modului de manipulare a acestora de către personalul de muncă.

Dacă pe timpul acestor verificări se constată situații de risc iminent sau cauze potențial generatoare de incendii sau explozii, personalul nostru va acționa imediat pentru readucerea situației în limite normale.

Toate activitățile vor fi desfășurate împreună cu personalul de specialitate pe locul de muncă al unităților sanitare.

Vă pot spune că am participat personal la verificările care au avut loc la Spitalul municipal Aiud – secția ATI COVID și la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia unde sunt internați doar bolnavi cu COVID și am beneficiat de o colaborare extraordinară, fie că vorbim de managerii de spital, directorii medicali, medici, asistenți sau personal auxiliar.

Așa cum am discutat și cu ei, consider că acesta este de fapt un parteneriat corect între cele două instituții într-o situație extrem de gravă cu care nu ne-am confruntat până acum.

În condiții de normalitate, noi desfășuram activități de control dar la intervale mult mai mari de timp și în funcție de neregulile constatate.

Personalul medical nu lasă nici un bolnav netratat și în afara spitalelor iar asta înseamnă uneori să supraaglomereze secțiile sau saloanele cu bolnavi ceea ce poate creea anumite situații de risc.

Din această cauză, cred că aportul nostru prin aceste activități preventive este binevenit în sensul că îi vom sprijini în așa fel încât ei să se poată ocupa în liniște de pacienți, iar orice situație de risc să poată fi observată din timp pentru a nu se produce o tragedie cum s-au produs din păcate în alte spitale” a declarat șeful ISU Alba, Ovidiu Costea, la solicitarea Alba24.

În Abrud și Cugir, unde nu sunt structuri operative, au fost implicate și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

”Acțiunile noastre se vor desfășura zilnic atâta timp cât presiunea pe spitale se va menține crescută” a adăugat Costea.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *