duminică, noiembrie 28

George Maior se are pe bune cu marțienii



George Maior se are pe bune cu marțienii, ne-a relatat un marțian-sadea, aterizat ieri seară în Cișmigiu. Marțianul, un călător stelar simpatic, s-a uitat ani de zile prin ocheanul lui spre planeta Pământ și așa a devenit un pasionat al sforăriilor noastre politice. Dar de ce tocmai George Maior? Oh, pentru că malversațiunile din politica românească sunt atât de îmbârligate și de ciudate! Păi, Victor Ponta trage ponoasele nu?! Cine are urechi, s-audă, cine are ochi, să vadă. Bașca, Florian Coldea nu mai e supărat pe George Maior.

Traian Băsescu n-ar vedea cu ochi buni povestea asta dar dacă noul binom îl dă de-a berbeleacul pe bietul Iohannis nu i-ar displace. În sfârșit, marțianul călător stelar simpatic ne mai zice niște chestii despre mișcările armatei ruse, despre mișcările armatei chineze și despre mișcările armatei americane, pasionat el fiind, acolo în stele de jocurile cu soldați de plumb. Când ne este însă lumea mai dragă, pac, stai că trag, apare poliția.

Marțianul n-are certificat verde, vai de capul lui de marțian. Sărim gardul amândoi, poliția după noi, nu știu care, de pe stradă strigă, Libertate, crezând că venim gâfâind de la vreun miting din Piața Universității. În cele din urmă, Temistocle Popa ne salvează și ne zice și el, vezi bine, că George Maior se are pe bune cu marțienii. Acum, asta o știe toată lumea, mare scofală. În vreun ceas, trecem granița la bulgari, ajungem la Istanbul, luăm un vapor și fugim în Mările Sudului. Acolo, ce să vezi? Toată gașca românească din tabloidele de București, stă la soare gașca și alta nu. Nimeni nu vrea s-audă de Iohannis, de covid 19, de Cercel, de Rafila și de Ciolacu, de Cîțu și de Orban, de Fluture, de Boc și de Blaga. Nu știu care ne îmbie la un pahar, e soare mult, mult soare, e și colonelul Soare deghizat în palmier, e și Dan Pavel, îl mai știți?!

Păi sunt mai mulți, ieșiți, fugiți, evadați ca și noi din istoria recentă a României. Ce fac ei acolo în Mările Sudului? O duc bine, ce să facă?! Mașini de lux, gagici de lux, viață și huzur. Ne plimbăm pe plajă, plaja e frumoasă, o lălăim în dorul lelei. Marțianul meu cască ochii după femei, Temistocle Popa, la fel. Temistocle Popa vrea să zică nu știu ce idei filozofice de-ale lui dar îl avertizez pe șoptit că mai mulți cititori de-a noștri, puțini câți mai sunt, s-au plâns la conducere că băgăm prea multă filozofie în aceste ficțiuni.

Oamenii vor să se distreze, vor poante adevărate și glume bune, vor să se distreze, nu vor să mediteze nici măcar în Marea Spirală în care a fost, așa, prins de vârtejul vârstei, Dacian Cioloș. Temistocle Popa aproape că se supără pe mine, el zice că filozofia politică e mai importantă decât banalele bancuri politice, mă rog, tragem o ceartă babană de tot, așa în văzul lumii. Și, cum ne plimbăm noi aiurea-n tramvai pe plaja din Mările Sudului, numai că ce apare însuși Zavaidoc în carne și oase. Chiar Zavaidoc. Eu, să cad jos de emoție și uimire, Temistocle Popa și marțianul la fel. Și, ce să vezi, ce să auzi, Zavaidoc ne face cu ochiul și, ne întreabă, și ne zice știrea zilei, fraților, știați că George Maior se are pe bune cu marțienii?!





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *