duminică, noiembrie 28

NASA va încerca să devieze un asteroid peste 4 zile / Dwayne „The Rock” Johnson vrea să fie următorul James Bond / Nominalizările pentru cele mai bune jocuri video din 2021 – Esential


Dwayne „The Rock” Johnson vrea să fie noul James Bond. Numeroși actori și-au exprimat dorința de a îmbrăca fracul emblematicului superspion britanic după ce Daniel Craig a renunțat la rol după 15 ani în care l-a interpretat pentru marele ecran pe personajul lui Ian Fleming. Ultimul dintre aceștia este nimeni altul decât Dwayne Johnson care a venit cu o recomandare interesantă.

Într-un interviu acordat revistei Esquire, Johnson a discutat despre legătura unică pe care o are cu universul Bond. Actorul american a povestit, printre altele, că bunicul său, Peter Maiva, a fost un antagonist al lui Bond în filmul You Only Live Twice, jucând rolul acolit care a încercat să îl ucidă pe spion (fără să reușească, evident).

„Da, bunicul meu a fost un antagonist al lui Bond în You Only Live Twice în care a jucat Sean Connery. Mi-ar plăcea să îi calc pe urme și să fiu următorul Bond”, a spus actorul. Cu toate că Johnson are cu siguranță tot ce-i trebuie pentru elementele de acțiune ale filmelor Bond, ar fi o surpriză destul de mare ca el să primească rolul, ținând cont că e american și britanicii sunt foarte protectivi față de spionul lor faimos.

Deocamdată britanicul Tom Hardy este dat favorit de casele de pariuri pentru a fi următorul James Bond, Henry Cavill și Idris Elba fiind la rândul lor cotați cu șanse. În ceea ce-l privește pe Johnson, următorul său mare rol este în Black Adam în care joacă personajul cu același lume. Filmul urmează să fie lansat în data de 29 iulie a anului viitor, potrivit IGN.


Nu poți zice că lui Johnson nu îi stă bine în frac (FOTO: CAP-PLF-AMPAS – Capital Pictures – Profimedia Images)

Shazad Latif va fi noul căpitan Nemo. Trecând de la categoria „poate” la „confirmat”, planul Disney de a filma un serial prolog pentru filmul Douăzeci de mii de leghe sub mări, anunțat de Nerd Alert la începutul lui septembrie, tocmai a trecut la următorul nivel. Divizia de filme a gigantului american de divertisment a anunțat că actorul britanic Shazad Latif, cunoscut din Star Trek: Discovery și miniseria The Pursuit of Love, va joca rolul lui Nemo.

James Dormer, care anterior a lucrat la seriale ca Sinbad difuzat de Sky One, Familia Medici: Conducătorii Florenței al televiziunii italiene Rai sau Beowulf: Return To The Shieldlands transmis de ITV, va fi scenaristul-șef responsabil de adaptarea îndrăgitului roman al lui Jules Verne, el urmând a scrie povestea căpitanului Nemo și cum au început aventurile acestuia cu submarinul Nautilus.

Fiu al unui maharajah indian care a fost privat de drepturile sale, prizonier al Companiei Indiilor de Est și, în general, un anti-erou motivat de răzbunare împotriva celor care i-au luat totul, Nemo va porni alături de echipajul său într-o serie de aventuri în care se vor lupta cu inamici și vor descoperi lumi subacvatice fascinante. Filmările pentru primul sezon de 10 episoade vor începe anul viitor, relatează Empire Online.


Shazad Latif a jucat rolul lui Ash Tyler în Star Trek: Discovery (Flickr)

„SWTOR: Legacy of the Sith” are o dată de lansare oficială. Bioware a anunțat joi că gamerii nu vor mai trebui să aștepte mult pentru viitoarea expansiunea a jocului MMORPG Star Wars: The Old Republic, aceasta urmând să fie lansată pe 14 decembrie. Anunțată în data de 10 iulie a acestui an la aniversarea de 10 ani a lansării jocului original, expansiunea va veni cu numeroase povești, trăsături și misiuni noi.

Printre noile personaje care vor fi incluse în joc se numără Colonelul Gallo, o femeie Selkath și liderul forțelor speciale Maanan, colonelul Korrd, un ofițer al Imperiului admirat de eșaloanele superioare ale ordinului, și Darth Norok, un sith care nu a pierdut vreun duel cu o sabie laser care intenționează să cucerească întreaga planetă Manaan.

„Moștenirea Sith va continua povestea jocului, trimițându-i pe jucători într-o campanie militară menită să asigure planeta acvatică Manaan pentru facțiunea lor pe măsură ce descoperă planul final al lui Darth Malagus, sith-ul renegat”, afirmă descrierea oficială a jocului. După cum ți-ai dat probabil seama, infamul Lord Sith Darth Malagus va fi printre personajele din jocul original care își vor face reapariția în Legacy of the Sith, scrie Twinfinte.

NASA va încerca să devieze un asteroid peste 4 zile. Agenția aerospațială a Statelor Unite este pe cale să lanseze o navă ce a costat milioane de dolari pe care intenționează să o izbească de un asteroid, acesta urmând a fi primul test realizat vreodată cu scopul de a vedea dacă putem proteja Pământul de rocile spațiale periculoase cu tehnologia pe care o avem la dispoziție în prezent.

Dimorphos, asteroidul luat la țintă de NASA, nu reprezintă o amenințare pentru Pământ însă oamenii de știință vor să vadă dacă îi pot modifica traiectoria, cu mult înainte de a fi nevoiți să folosească o strategie asemănătoare pentru a devia un asteroid cu adevărat periculos.

„Probabilitatea de a fi nevoiți să deviem în timpul vieții noastre ceva suficient de mare încât să reprezinte o problemă este destul de redusă”, afirmă Andy Rivkin, cercetător specializat în științe planetare de la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității John Hopkins care a construit nava spațială pentru NASA. „Însă uneori îți vine rândul când nu te aștepți așa că e bine să ai o poliță de asigurare”, spune Rivkin.

Numită DART (Double Asteroid Redirection Test), misiunea va fi lansată pe 24 noiembrie din California și se va îndrepta spre o pereche de asteroizi care se deplasează împreună prin spațiu, orbitându-se reciproc într-un sistem binar. Dimorphos, cu un diametru de aproximativ 160 de metri, este de aproape 5 ori mai mic decât Didymos și este numit după cuvântul grec pentru „geamăn”, relatează revista Nature.

Poți citi AICI mai multe despre subiect într-un interviu realizat de HOTNEWS cu oamenii de știință români implicați în proiect.

Henry Cavill vrea 7 sezoane „The Witcher”. Actorul britanic s-a declarat un susținător al planului prezentat de Lauren Schmidt Hissrich, producătorul The Witcher, ca serialul extrem de popular al Netflix să aibă 7 sezoane. Cavill le-a spus jurnaliștilor de la The Hollywood Reporter că este dispus să îl joace pe Geralt pentru încă 5 sezoane, cu o condiție.

„Absolut”, a spus Cavill în sprijinul viziunii producătorului, „atât timp cât continuăm să spunem povești grozave care onorează opera [autorului Andrzej] Sapkowski”. Hissrich a relatat la rândul său pentru THR că actorul a prezentat mai multe idei pentru al doilea sezon al serialului ce urmează să fie lansat de Netflix pe 17 decembrie, dorind că Geralt să fie mai deschis.

„Multe din notițele pe care el mi le trimitea erau despre liniile de dialog ale lui Geralt – în primul rând, al putea el să spună mai multe? Henry zicea că atunci când citești cărțile petreci mult timp în capul lui Geralt. Cum putem pune acest lucru în scenariu?”, a povestit producătorul despre recomandările actorului său principal.

Primul episod al celui de-al doilea sezon va adapta Sâmburele de adevăr, a treia poveste din povestirea Ultima dorință al lui Sapkowski care explorează dinamica familială. În această poveste Geralt dă peste un conac în paragină în care locuiește o femeie nobilă blestemată cunoscută drept Nivellen. Povestea le va fi cu siguranță cunoscută fanilor jocurilor The Witcher.

Nou film prequel „Predator”. Regizorul Dan Dan Trachtenberg, cunoscut pentru filmul 10 Cloverfield Lane, va fi în spatele camerei pentru Prey, un nou lungmetraj din franciza Predator care urmează să fie lansat în vara anului viitor pe platforma de streaming Hulu. Anunțat în timpul Zilei Disney+ de săptămâna trecută, acțiunea Prey va avea loc în urmă cu 300 de ani și o va avea în rolul principal pe actrița indigenă Amber Midthunder.

„Cu o poveste ce are loc în urmă cu 300 de ani în lumea Națiunii Comanșe, filmul de acțiune-thriller o va urmări pe Naru, o războinică abilă care își protejează cu ferocitate tribul de un predator extraterestru extrem de avansat pentru a-și dovedi valoarea de războinică”, afirmă descrierea oficială a filmului.

Trachtenberg lucrează la Prey de mai mulți ani, glumind pe Twitter că acesta „trebuia să fie o surpriză”. Filmul nu va fi conectat în vreun fel de The Predator (Predatorul), ultimul titlu al francizei care a fost demolat de critici după lansarea sa în 2018. Deși este confirmat că Prey va avea premiera pe Hulu vara viitoare, deocamdată se pare că nu există intenția ca el să fie lansat și în cinematografe, o premieră pentru franciza Predator, potrivit Slash Film.

Nominalizările pentru cele mai bune jocuri video din 2021. Organizatorii ediției din acest an a The Game Awards au dezvăluit lista nominalizărilor și ea conține câteva surprize plăcute și selecții interesante. Jurnalistul Geoff Keighley, gazda evenimentului ca în fiecare an, a anunțat selecțiile în cadrul unui livestream special difuzat pe Twitch.

Nominalizările au fost alese prin votul la care au participat peste 100 de organizații mass-media și streameri. Jocurile indie s-au bucurat de unele surprize plăcute, bijuterii mai puțin cunoscute precum Chicory: A Colorful Tale, Inscryption, Loop Hero și altele primind mai multe nominalizări.

În fruntea listei sunt însă mai multe jocuri AAA, printre care Deathloop, Returnal, Psychonauts 2, și Ratchet & Clank: Rift Apart. Xbox/Bethesda au fost studiourile cu cele mai multe nominalizări, urmat de Sony, Electronic Arts (EA) și Square Enix. Uite nominalizările la cele mai râvnite categorii, conform Destructoid:

  • Jocul Anului: Deathloop, It Takes Two, Metroid Dread, Psychonauts 2, Ratchet & Clank: Rift Apart, Resident Evil Village;
  • cel mai bun joc de acțiune: Back 4 Blood, Chivalry II, Deathloop, Far Cry 6, Returnal;
  • cel mai bun RPG: Cyberpunk 2077 (în pofida uriașelor probleme la lansare), Monster Hunter Rise, Scarlet Nexus, Shin Megami Tensei V, Tales of Arise;
  • cel mai bun joc de acțiune-aventură: Marvel’s Guardians of the Galaxy, Metroid Dread, Ratchet & Clank: Rift Apart, Resident Evil Village, Psychonauts 2;
  • cel mai bun joc independent: 12 Minutes, Death’s Door, Kena: Bridge of Spirits, Inscryption, Loop Hero;
  • cel mai bun joc de simulare/strategie: Age of Empires IV, Evil Genius 2: World Domination, Humankind, Inscryption, Microsoft Flight Simulator;
  • cel mai bun multiplayer: Back 4 Blood, It Takes Two, Knockout City, Monster Hunter Rise, New World, Valheim;
  • cel mai bun joc de sport/curse: F1 2021, FIFA 2022, Hot Wheels Unleashed, Forza Horizon 5, Riders Republic;
  • cea mai bună poveste: Deathloop, It Takes Two, Life is Strange: True Colors, Marvel’s Guardians of the Galaxy, Psychonauts 2;
  • cea mai bună regie de joc: Deathloop, It Takes Two, Returnal, Psychonauts 2, Ratchet & Clank: Rift Apart;
  • cel mai bun joc pentru dispozitive mobile: Fantasian, Genshin Impact, League of Legends: Wild Rift, Marvel Future Revolution, Pokemon Unite.

Decernarea premiilor va avea loc pe 9 decembrie.

Am avut și două trailere interesante săptămâna aceasta, haide să le vedem:

  • rămânând puțin în lumea jocurilor, studioul ucrainean Frogwares a lansat un nou trailer pentru Sherlock Holmes: Chapter One, jocul său inspirat de faimosul detectiv britanic. Trailerul a fost unul de promovare lansat cu o zi înainte de jocul propriu-zis, ceea ce înseamnă că dacă ai un PS5, Xbox Seria X|S sau un PC îl poți cumpăra deja, deși prețul acela de 45 de euro de pe Steam pare cam exagerat;

  • Netflix a dezvăluit un trailer pentru Don’t Look Up, viitorul său film de satiră care fac haz de genul filmelor apocaliptice care va avea o distribuție absolut stelară: Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Merryl Streep, Timothée Chalamet, Cate Blanchett, Ron Perlman, Jonah Hill, Arianda Grande și alții. Don’t Look Up va avea premiera pe Netflix pe 24 decembrie.

P.S.: Ai văzut că actorii din filmele Harry Potter se reunesc pentru o ediție specială, la 20 de ani de la lansarea primului film, nu?

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici:





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *